Inima cumpără, logica plătește Comandă
Introducere

Înainte să începi

Ai învățat meseria. Nimeni nu te-a învățat cum cumpără oamenii.

Așa că faci ce fac toți: descrii ce vinzi, cât mai bine, cât mai complet, și aștepți ca oamenii să înțeleagă.

Nu înțeleg. Nu pentru că nu ești bun. Pentru că mintea lor nu funcționează așa.

Am 25 de ani de marketing și dezvoltare web în spate. Cartea asta n-a ieșit dintr-o bibliotecă. A ieșit din campaniile clienților mei și din felul în care ei s-au purtat, an după an, cu proprii lor clienți: ce a mers, ce n-a mers și de ce. Abia după ce aceleași tipare s-au repetat de prea multe ori am căutat explicația. Era deja în psihologie, demonstrată cu decenii înainte.

Cartea asta are 28 de capitole. Fiecare e o lege a felului în care oamenii decid. Fiecare a fost demonstrată de cineva într-un laborator sau într-un magazin, cu mult înainte să o folosească brandurile mari pe tine. Experimentul e numit în fiecare capitol, într-o propoziție. Nu ca să te impresioneze. Ca să știi că nu e o părere.

Toate capitolele au aceeași structură: legea, de ce funcționează, un exemplu cu două formulări (una pierde, una vinde), greșeala pe care o fac cei mai mulți și ce poți face mâine dimineață. La final, o propoziție de ținut minte.

Nu le citi pe toate deodată. Citește una. Aplic-o. Vezi ce se schimbă.

Apoi următoarea.

Capitolul 1

Nimeni nu cumpără produsul tău

Nimeni nu s-a trezit vreodată cu dorința de a cumpăra o saltea.
S-au trezit cu spatele înțepenit.
Nimeni nu vrea un curs de 12 module. Vor să nu mai fie persoana care nu știe.
Tu vinzi obiectul. Ei cumpără ce se schimbă în viața lor după.

De ce funcționează. Creierul nu evaluează produse. Evaluează stări viitoare. Când cineva se uită la oferta ta, își pune o singură întrebare, de cele mai multe ori fără să o formuleze: cum arată viața mea după? Dacă răspunsul nu e imediat vizibil, prețul devine singurul criteriu rămas. Theodore Levitt, de la Harvard, o spunea încă din anii ’60: oamenii nu vor un burghiu, vor o gaură în perete. Și nici gaura n-o vor, de fapt. Vor raftul pus. Și liniștea că e pus.

Exemplul. O cosmeticiană scrie: „Tratament facial cu acid hialuronic, 60 de minute, 250 de lei.”
Alta scrie: „Vino vineri. Sâmbătă, la nuntă, nu te mai gândești la ten.”
Același tratament. A doua are listă de așteptare.
Prima a vândut o procedură. A doua a vândut o sâmbătă.

Greșeala. Cu cât știi mai multe despre produsul tău, cu atât ești mai tentat să le spui pe toate. Ingrediente, ore, module, certificări. Fiecare detaliu tehnic în plus e un pas înapoi de la momentul în care clientul se vede pe sine în oferta ta.

Mâine dimineață.

  1. Ia descrierea ta actuală. Subliniază fiecare cuvânt care descrie produsul: ce e, ce conține, cât durează.
  2. Pentru fiecare, scrie în dreapta ce înseamnă în viața clientului. „60 de minute” → „o oră în care nu răspunzi nimănui”. „Acid hialuronic” → „tenul de dinainte de doi ani de nesomn”.
  3. Rescrie descrierea folosind doar coloana din dreapta. Detaliile tehnice le păstrezi pentru cei care întreabă.

Produsul e vehiculul. Vinde destinația.

Capitolul 2

Inima cumpără, logica plătește

Niciun client nu ți-a cumpărat vreodată ceva pentru că avea sens.
Au cumpărat pentru că au simțit ceva. Apoi și-au explicat de ce.
Tu le dai argumentele. Ei le folosesc după ce au decis deja.

De ce funcționează. Neurologul Antonio Damasio a studiat ani de zile pacienți cu leziuni în zona creierului care procesează emoțiile. Inteligența intactă. Memoria intactă. Logica perfectă. Și totuși nu puteau lua nici cea mai mică decizie: unul dintre ei cântărea o jumătate de oră argumente pro și contra ca să aleagă între două date pentru o programare. Fără emoție nu există decizie. Există doar analiză. Damasio a publicat concluzia în 1994, într-o carte numită „Eroarea lui Descartes”. Clientul tău nu face excepție: decide cu emoția și apoi caută motive. Dacă nu-i dai emoția, n-are de unde să înceapă. Dacă nu-i dai motivele, n-are cu ce să-și justifice alegerea în fața soțului, a contabilului sau a lui însuși.

Exemplul. Un fotograf de nuntă scrie: „Pachet 8 ore, 600 de fotografii editate, album 30×30.”
Alt fotograf scrie: „Peste 20 de ani, copiii voștri o să vadă cum vă uitați unul la altul în ziua aia. Restul e tehnic: 8 ore, 600 de fotografii, album.”
Aceleași cifre. Al doilea le pune la sfârșit, unde le e locul: după decizie.

Greșeala. Să crezi că „emoțional” înseamnă „fără argumente”. Clientul are nevoie și de cifre, dar în ordinea corectă: întâi ce simte, apoi de ce e rezonabil. Cine sare peste prima parte vinde numai celor care au decis deja în altă parte.

Mâine dimineață.

  1. Ia oferta ta. Găsește prima propoziție care conține o cifră, o specificație sau o listă. Tot ce e deasupra ei e emoție; tot ce e sub ea e logică.
  2. Dacă cifra e pe primul rând, scrie deasupra ei o singură propoziție despre cum arată momentul în care clientul se bucură că a cumpărat.
  3. Păstrează cifrele. Mută-le la final, sub titlul „ce primești”.

Emoția deschide ușa. Logica îl lasă să intre fără să se rușineze.

Capitolul 3

Frica de a pierde bate dorința de a câștiga

Spune-i cuiva că poate câștiga 1.000 de lei. Dă din cap.
Spune-i că pierde 1.000 de lei în fiecare lună fără să știe. Se ridică de pe scaun.
Aceeași sumă. Alt creier.

Continuă în carte.

Încă 26 de capitole. Fiecare cu experimentul din spate și cu ce faci mâine dimineață.

Vezi pachetele